Stricati sau doar maturi?

Ce inseamna sa fii o persoana puternica sau o femeie puternica ?

De multe ori acest lucru este interpretat gresit de multa lume ca o caracteristica de indiferenta fiindca multi nu sunt atenti la detalii.

Daca iti ofer libertatea sa iesi cu prietenii tai, chiar si cu fostele cu care ai ramas prieten nu inseamna ca nu-mi pasa de tine. Inseamna ca sunt destul de matura cat sa te las ca individ sa iei responsabilitatea deciziilor tale si sa-ti asumi consecintele in caz ca o dai in bara. Te las sa fii destul de inteligent cat sa nu faci lucruri care tie nu ti-ar place sa-ti fie facute.

Daca nu te stresez in fiecare ora a zilei este fiindca inteleg ca esti un individ si ca fiecare persoana are nevoie de timpul si spatiul lui singur. Singurele momente in care o sa te stresez este atunci cand simt ca ceva nu este in regula sau ca ascunzi lucruri pe care le putem comunica si rezolva impreuna.

Daca dupa o cearta, iti dau explicatia de ce am reactionat in acel fel este ca in timp sa incepi sa intelegi de ce si cum reactionez sau care sunt acele puncte sensibile din cauza careia am ajuns in acel stadiu.

Daca nu ridic tonul, nu te jignesc si daca nu tip in timpul unei discutii contradictorii sau certuri, inseamna ca iti acord un anumit respect care ma astept sa fie reciproc.

Daca atunci cand ne despartim, nu iti fac o scena, nu plang sau nu iti sar in cap, este fiindca nu vad logica. Este fiindca in acel moment, mecanismul meu de aparare nu permite eliberarea unor emotii care ar putea sa iti influenteze decizia. Ai luat o decizie atunci spoer ca esti pregatit pentru responsabilitatea si consecintele care vin impreuna cu ea. Nu vad rostul obligarii unei persoane sa participe la partea ta emotionala daca a fost atat de usor sa renunte la tine. Prefer sa plec cu barbia in sus chiar daca poate drumul spre casa va fi mai greu. Demnitatea este atat de importanta si trebuie aparata fiindca este ultimul lucru pe care vrei sa-l pierzi pentru o persoana care pur si simplu nu te merita.  Asta nu inseamna ca nu o sa ma gandesc la tot si ca in timpul in care o sa fiu singura , nu o sa am o rabufnire de emotii in confortul meu.

Pentru persoanele care se intreaba de ce ? Fiindca de multe ori, ne-am saturat de rautatiile oameniilor si cumva ca sa ne aparam de rautatea lor, ne controlam emotiile pana in punctul in care cateodata devenim atat de detasati fata de persoane incat este foarte greu sa iti dai seama ce si ce nu ne deranjeaza. Cateodata intelegem uneori ca trebuie sa lasam oamenii sa-si urmeze drumurile si sa dea singuri cu capul de perete fiindca altfel, oamenii nu invata.

Cateodata cele mai puternice persoane, sunt deobicei cele mai ranite si empatice, dar care nu-si permit sa-si arate emotiile fiindca stiu ca ceilalti vor profita de ele.  Nici macar nu-si dau seama din cauza egoismului si orgoliul, dar vor face asta.  De multe ori, tocmai persoanele puternice, care se gandesc atat de putin la cum sa intoarca situatiile negative in favoarea lor sunt cele care sufera cel mai mult.

Poate ca suntem niste persoane stricate sau poate ca astea sunt de fapt calitatiile unei relatii mature. Nu stiu, dar observ de multe ori ca scandalurile si scenele emotionale sunt mult mai apreciate fiindca sunt vizibile si high maintenance, dar persoanele calme, mai greu de citit care incearca sa iti ofere sau sa te invete de bine, ajung persoanele de treaba, lasate si uitate intr-un colt.

Get over yourself

Nu pot numi titlul acestei postari astfel fiindca ceea ce o sa scriu nu este neaparat placut. Tematica acestui post vor fi despartirile dupa relatiile de durata scurta cum sunt cele de o luna sau doua. Inainte, cand eram mai spre adolescenta si cand treceam prin aceste relatii ca prin apa pot spune ca ma afectau si pe mine fiindca ce e drept, erau intense. Era intensa interactiunea de cunoastere a persoanei noi si erau intense sentimentele de curiozitate si atractie, dar cam atat.

Desigur, nu putem compara despartirea dupa o relatie de o luna cand totul este roz cu o relatie de o durata mai lunga de 8 luni cu iubitul/a si care tinde spre ani buni. Sentimentele sunt diferite si mult mai complexe odata ce trece timpul fiindca usor, usor apuci sa tai prin vorbele acelei persoane si sa o cunosti cu adevarat. Intr-o relatie de o luna, ajungi doar sa vorbiti si sa exploatati lucrurile comune fara sa vezi persoana in intregime cu tot cu defectele ei si de asta raman cateodata perplexa cand aud ca vai cat a suferit x din cauza unui bou sau a unei vaci ( depinde de caz).

Nu suntem importanti ba din contra in relatiile atat de scurte, pur si simplu suntem un desert nou pe care nu l-au incercat inca si am lasat sau nu, un gust placut. Daca devenim un desert placut de-a lungul timpului, nu avem de unde sa stim fiindca niciunul din noi nu este sincer in totalitate cu cealalta persoana. Imi amintesc, la inceputul celei mai lungi relatii ale mele, amandoi am mintit asupra anumitor lucruri care la sfarsit s-au dovedit a fi lucrurile care ne-au despartit. Amandoi, cu mana pe inima am sustinut ca noi nu suntem genul care sa insele sau ca n-am inselat in relatiile anterioare fiindca deh, nu faci impresie buna recunoscand din prima ca ai facut asta, nu? Totul era intens, era ce credeam ca am nevoie in acel moment asa ca am vrut aceasta interactiune cu el. L-am vrut din tot sufletul chiar daca nu era in totalitate ceea ce am zis ca o sa caut pentru mine.

Dupa 1 an si 8 luni, ne-am despartit dupa ce m-a inselat prima data cu cea mai buna prietena a lui si total pe nepregatite cand ziceam ca lucrurile sunt ok si instictele mele nu erau in alerta. Au trecut cateva luni si l-am primit inapoi fiindca am zis ca totusi merita a doua sansa cu mine vazand cat de mult ii parea rau. Am zis ca e diferit, ca e rational si destul de umil cat sa-si recunoasca greselile si sa invete de pe urma lor plus, ca fraiera il iubeam. Vedeti voi, nu sunt cea mai deschisa persoana si cateodata par indiferenta, dar asta fiindca imi calculez miscarile de 10x ori inainte si asta poate duce la un rezultat bun sau unul total anapoda ca nah, creierul meu se mai si scurtcircuiteaza daca analizez prea mult. In iubire, o sa ziceti ca n-ar trebui sa se intample asta, dar nu este adevarat fiindca tocmai aici mi se pare ca se intampla lucrul asta cel mai des. Hai sa revenim si sa spunem ca conditiile de impacare pentru amandoi au fost sinceritatea, schimbarea si ca eu sa ma deschid si sa nu mai analizez lucrurile atat de mult. Pot spune ca a fost cea mai mare greseala pe care am facut-o cand zic ca m-am deschis total fata de el fiindca la sfarsit, am vazut si am simtit cum se indragostea iar de o prietena de a lui deci…m-a inselat iar si de data asta ne-am despartit de tot.

Vedeti voi, intr-o relatie inevitabil doi indivizi se completeaza in actiuni si cumva nu exista o egalitate in sentimente. Intotdeauna cineva va iubi mai mult sau unul din cei doi va oferi mai mult decat celalalt si daca nu sunt pe planurile care sa satisfaca ambele persoane, riscul ca totul sa se piarda totul este foarte mare. Urmatorii 2 ani au fost plini de certuri constante fiindca abia atunci incepeam sa ne cunoastem cu adevarat si defectele erau mult prea mari pentru a fi inghitite.

Intr-o luna si ceva n-ai cum sa ai toate aceste lucruri si mai mult de atat, n-ai cum sa treci prin toate aceste sentimente si acest zbucium sufletesc pe care ti-l ofera experienta intensa de o luna cu o anumita persoana. Din punctul meu de vedere, n-ai cum sa cunosti singuratatea intr-o relatie de o luna sau cum sa fii vulnerabil fata de cealalta persoana fara blocaje si sa cresti cu aceea persoana in aceeasi directie sau directii diferite. Intr-o luna, doua de relatie n-ai cum sa traiesti complexitatea sentimentelor care sa te duca la extremele limitelor tale sau confortul de a fi tu insuti in jurul ei/ lui. N-ai cum sa simti intepaturile constante care usor, usor chiar daca le ignori, isi lasa o anumita pata pe sufletul tau.

Iubirea nu apare intr-o perioada scurta ci e confundata cu atractia, feromoni si sentimentul placut de exploatare a lucrurilor comune ce va atrag si atat. Ajungi cumva sa tii la aceea persoana, dar nu poti spune c-o iubesti fiindca in primul rand nu o cunosti.

Despartirea de o persoana cu care ai stat ani intregi este ca un handicap. Este acel seniment ca ti-ar lipsi un membru din tine si ca n-ai avea cum sa-l recuperezi chiar daca n-ai vrea asta. Dupa atata timp petrecut impreuna, iti lipsesc activitatiile, ajungi sa compari tot timpul si cumva vezi defectele lui in alte persoane fara sa intelegi ca se pot manifesta diferit si te indepartezi din prima. Blocajele emotionale sunt mult mai mari si mai tari si cateodata nesigurantele si amintirile te opresc din a simti ceva pentru o persoana noua. Nu mai poti asculta aceleasi melodii fiindca stii ca era melodia ta si a lui sau refuzi si renunti la anumite lucruri pe care iti placea sa le faci fiindca stii ca iti amintesc de el prea mult. Incerci sa scapi de lucrurile care sunt de la el sau le pui undeva departe fiindca nu isi mai au locul si cel mai mult, incerci sa iti regasesti propria persoana care dupa experienta neplacuta si prelungita, cumva s-a ascuns undeva departe.

De asta nu pot sa mai inteleg cum poti suferi dupa o persoana cu care ai fost doar o luna fiindca pierderea ei nu se va compara niciodata cu pierderea unei persoane cu care ai stat ani intregi. Nu o sa se compare niciodata pierderea intensitatii de inceput cu pierderea viselor create impreuna de-a lungul anilor si a promisiunilor, a sentimentelor de fericire intensa si in acelasi timp de tristete si furie fiindca nici o relatie nu e perfecta.

Asa ca mesajul meu pentru fetele/ femeile si chiar si a barbatiilor care sufera dupa o relatie de scurta durata este: get over yourself and move on !

Orasul uitat

Corbii asteptau pe crengi cu ochii negri ca taciunele sclipeau in timp ce asteptau venirea noptii. Timpul trecea, dar ea continua sa apere micile vietati. Micile vietati refuzau sa plece de langa trupul cu pielea alba si privirea palida, incetosata.
Parul rosu ce odata se inalta ca o flacara acum ii se prelingea pe langa gatul subtire,lipit sa ascunda verdele inchis din ochii ce priveau inapoi. Inapoi, inapoi dupa urmele pasilor ce incepusera sa fie acoperiti de vantul ce batea. Inapoi, se uitau si vietatile ce usor usor se stingeau din viata si chiar cand credeai ca s-or duce, deodata prindeau iar suflu prin zambetul unei imagini dragi.
Fiinta sumbra si palida le creease ca o pictura pe panza unui tablou al fericirii impreuna cu el, dar acum era doar ea. Numai ea putea sa-i apere de corbii infometati ce pandeau si asteptau. In fiecare zi se inmulteau cu fiecare lacrima a trecutului ce se prelingea pe chipul palid. Incercase sa plece si sa lase vietatile in vointa naturii, dar ele o urmareau si de fiecare data se agatau de picioarele ei sa nu fie lasate si uitate. Ochii mici si negri erau determinati sa nu fie pierduti prin raceala si tristetea ce o inconjura.”pleaca”, ” lasa-ma in pace” le striga dar degeaba ca se tineau si mai tare cu gherutele care in negura noptii o trezeau din amorteala. ” Sunteti ai lui, plecati inapoi la el” le striga tematoare, dar vietatile  nu plecau si cu fiecare pas spre iesirea orasului, o urmareau.
Atat de aproape era marginea si totusi cativa pasi erau o eternitatea pentru ea. Afara, figurile de lut priveau prin masti catre ea si o asteptau. Inauntru, corbii abia asteptau sa se infrupte din lesuri. Vietatile se ascundeau printre pasii marunti si nu plecau. Masca unui zambet hidos statea alaturi dar ea o refuza si inca odata privi inapoi spre drumul pe care a plecat el in propria masca si pasi iar si iar inafara orasului uitat cu fiecare vietate, speriata ce sari inapoi inlauntrul ei.
Acel oras odata frumos, acum naruit de plecarea lui. Acele vietatii prezente, fumul unui chibrit stins si uitat sub masca hidoasa a realitatii si intrarii inapoi in scena falsitatii umane.

Ce ti-e si cu Valentine’s Day ?!

Si, a mai trecut inca un an iar aceasta zi iar ma regaseste cu cineva numai ca acel cineva e diferit si nu mai e aceeasi persoana ca prima iar eu nu mai sunt aceeasi persoana entuziasmata ca atunci. Pentru mine, aceasta zi si-a pierdut farmecul de indata ce am sarbatorit-o cu cineva si apoi cu altcineva si tot asa. probabil si ultima experienta in care am mers o ora pe strazile din Bucuresti, pe frig in timp ce eu eram racita cobza, mi-a lasat o impresie destul de negativa in minte dar fie sa zicem ca nu s-ar mai repeta. Si atunci care e problema?

Problema mea cu aceasta zi este ca si-a pierdut farmecul, intensitatea si mai ales importanta fiindca de cativa ani incoace, am incetat sa mai cred in „iubire” si atunci nu vad nici motivul celebrarii ei. De ce sa celebrez ceva in care nu cred ? Adevarul este ca vreau sa celebrez aceea emotie de „iubire” nu de dragoste dar asta ar insemna s-o si gasesc si nu s-a intamplat asta pana acuma. E pacat si poate o sa ziceti ca sunt putin mai inchisa la minte din cauza ca n-as vrea sa celebrez macar ” dragostea” fata de cineva dar eu zic ca e mult mai frumos si mai special sa celebrezi iubirea si din cauza asta, Valentine’s Day nu ma incanta deloc.

Imi pare rau daca v-ati asteptat sa fiu o persoana romantica si zglobie din acest punct dar pur si simplu nu sunt. Nu pot sa fiu cand stiu ca exista ceva mai frumos si nu e acolo cu tine, in acel moment. Nu vorbesc de persoana de langa mine cat de sentimentele care te invadeaza pentru persoana de langa tine. Acele sentimente le vreau ca o mica dependenta de primavara care sa-mi ramana in minte sub forma unei clepsidre de amintiri furtunoase aducand doar acel mic tremor la revederea lor.  Asta vreau si caut sa impart cu cineva fiindca acele sentimente n-au cum sa nu te faca cat mai fericit. Nu caut iubirea suprema dar caut iubirea si chiar daca stiu ca este cu totul in mine, a mea s-o impart, o s-o fac cand o sa simt ca e momentul.

In ciuda a ceea ce cred o sa fie o zi frumoasa fiindca asta vreau sa cred si o sa raman cu  amintire frumoasa, sper:)

Scrisoare catre fosta dragoste.

Mi-a fost trimisa aceasta scrisoare s-o postez si am acceptat fiindca reprezinta anumite lucruri care pur si simplu nu sunt spuse si raman nespuse mult timp.

 

Draga C.

 

 

Iti mai amintesti de mine? Eu sunt cea care te cunoaste si eu sunt fata care la un moment dat te-a iubit din tot sufletul ei dar pe care ai ajuns s-o ranesti. Nu te-ai schimbat prea mult dar poate ai devenit mai intelept de-a lungul experientei cu mine pana la sfarsitul ei. Imi amintesc ce emotii aveam la inceput cand nu eram siguri ca am putea fi intr-o relatie si ca buzele imi tremurau la primul sarut pe intuneric, in noapte de revelion dupa ce toata lumea se culcase si noi abia aveam loc. Ciudat nu? Sa-mi amintesc toate aceste lucruri care sunt bune si nu rele. Da, stiu si atunci cand mi-ai zis prima oara ca ma iubesti, dupa aceea partida de sex. Stiu ca aveai emotii si mi-ai spus mai intai ca sunt o pisica iubita dar dupa ce ai vazut confuzia de pe zambetul meu nesigur, mi-ai zis si atunci am simtit-o si eu.

Imi amintesc cat de dor mi-a fost de tine cat ai fost plecat in Spania la parintii tai si ca nu aveam un pic de stare si din ora in ora simteam nevoia sa-ti dau mesaj doar ca sa stiu ca inca esti al meu. Inca erai al meu pe atunci iar nesigurantele mele si gelozia pe care am avut-o la inceput s-au rezolvat cu timpul numai din cauza ta. Totul era frumos fiindca ne concentram pe noi, pe mine si pe tine dar mai ales pe relatia noastra. Ma bucur ca te-am incurajat atunci cu permisul si ca pana la urma l-ai luat dar si pentru momentele care le-am avut la tine acasa. Iti multumesc pentru toate acele momente frumoase pe care le-am avut impreuna. Iti multumesc pentru excursia la mare unde ne-am distrat si a fost asa magic sa fim doar noi doi impreuna si sa ne desfasuram chiar daca m-am ars atunci sau am simtit ca a fost un moment mult prea scurt. Iti multumesc ca ai fost alaturi de mine cu licenta si ca am reusit sa te ajut sa-ti dai seama ce e important in viata ta ca sa continui pe un drum bun. Chiar daca nu-ti dai seama sau n-ai vrea sa recunosti, in felul meu te-am schimbat in mai bine la fel cum si tu ai facut-o cu mine.

Imi pare rau pentru ultimele luni in care ne-am autodistrus unul pe altul si tot ce am facut impreuna. Stiu ca in anumite momente inca te gandesti la mine cum si eu m-am trezit ca ma gandesc la tine. Imi dau seama acum ca eram si pana acum am fost plina de o furie interioara catre tine si m-am detasat asa repede de persoana ta fiindca nu mai puteam rezista mental dar nici emotional. In ultimele luni toata lumea m-a sufocat pana am simtit ca nu mai pot iar cu tine nu mai puteam fi. Am incercat sa te ranesc cat mai putin in acele luni dar tu ai devenit plin de nesigurante incat m-ai adus la disperare de am cerut aceea pauza pe care ai urat-o. Nu te-am mai vrut alaturi de mine si nu mai suportam nici macar atingerea ta. Nu te mai vedeam ca barbatul de care m-am indragostit in prima luna si acel lucru mi-a creat repulsie fata de tine. Iti vedeam toate slabiciunile si nu le puteam inghite fiindca eu nu mai vroiam sa fiu piatra de care sa se sprijine toti. Nu mai puteam fi aceea piatra iar geloziile tale mi-au taiat in ranile deja deschise.

Nu suportam sa te vad plangand fiindca stiam ca plangeai degeaba si ma sufocai si mai rau. Am incercat sa nu fiu egoista dar am avut nevoie de o scapare din acel mediu in care toata lumea ma constrangea asa ca m-am folosit de defectele tale ca sa te indepartez din sufletul meu. M-am folosit de faptul ca imi faceai rau ca sa-mi distrug sentimentele pentru tine fiindca eram sigura ca imi era mult mai bine fara tine. Trebuia sa ma lasi sa plec si sa fiu singura in loc sa te tii de mine fiindca astfel te-ai ranit singur si mai rau, din cauza mea. Ai fost un dobitoc iar eu am fost o scorpie care nu te-a mai vrut si n-a stiut cum sa-ti zica asta si apoi mi-am cautat scapare in bratele altcuiva. Mi-am gasit-o si am trait 8 luni printre scursurile placerilor trupesti care n-aveau nici o legatura cu iubirea sau cu dragostea.

Acum , sunt intr-o relatie si totusi nu ma simt eliberata de tine dar regret ca ne-am auto distrus orice farama de sentimente ca niste prosti. Regret ca te-am lasat singur sa plangi cand trebuia sa fiu alaturi de tine si sa te tin in brate. Regret ca te-am desconsiderat si ca te-am facut sa te simti mai putin decat un barbat. Adevaul este ca esti un baiat si nu stiu daca as fi putut continua cu defectele tale sau daca le-as fi putut accepta in continuare. Nu-ti pot accepta misoginia pe care o ai si faptul ca tu consideri femeile niste proaste chiar daca pe mine nu m-ai vazut asa atunci, acum sunt sigura ca ma vezi asa. Vezi tu, inca simt ca in ultimele luni mi-ai distrus orice farama de bunatate prin egoismul tau si am simtit nevoia sa ma razbun pe tine. Am simtit nevoia sa te ranesc fiindca m-ai facut la un moment dat proasta si acel lucru mi-a distrus faramele de moralitate si bun simt care le aveam. Nu mai eram aceea fata buna si indragostita pe care ai cunoscut-o la inceput ci aceea scorpie care stia unde, cum si cand sa te injunghie cat mai tare.

Stiu ca esti intr-o relatie acum iar aceasta scrisoara poate ca n-o sa apuci s-o vezi niciodata dar in felul asta ma eliberez. Ma eliberez de demonii si furia pe care o aveam inspre tine si imi dau seama ca inca tin la tine chiar si dupa acest timp, chiar si daca acum sunt cu altcineva. Nu ma pot deschide si ma simt incapabila de a simti la fel ca inainte fiindca momentan, partea  mea emotionala este atat de firava iar cochilia mea este atat de groasa incat simt ca m-as autodistruge daca as face asta. Am fost pierduta atata timp printre senzatii superficiale si prin rautatea lumii incat simt ca daca mi-as ascunde bunatatea din suflet, ar fi mai bine si atunci sufletul meu nu s-ar mai simti violat si sufocat de catre rautatea oamenilor. Nu stiu ce vreau dar stiu ca nu vreau sa mai fiu persoana aceea din ultimul an si imi e frica sa nu redevin iar asa.

Vreau sa fii fericit dar stiu ca nu o sa fii alaturi de ea fiindca va certati prea des si ea nu stie ce vrei. Eu stiu si tot eu te pot face sa zambesti ca inainte, ca atunci cand erai cu mine. Tot tu poti face la fel dar din pacate timpul nostru s-a sfarsit acum ceva timp si nu cred ca am putea sa mai fim ca inainte, ca acei doi indragostiti fiindca ne-am schimbat prea mult. Te-as putea iubi inca odata dar nu cred ca as putea sa-ti accept defectele si mi-ar fi frica sa nu ajungem sa ne distrugem iar unul pe altul.

Vreau doar sa te eliberezi de mine fiindca meriti mi mult asa cum si eu merit mai mult indiferent de cat am gresit amandoi. Sper sa gasesti iubirea pe care eu ti-am negat-o la sfarsit si sper sa fii fericit fiindca la fel o sa fac si eu iar daca cararile noastre or sa se intalneasca iar, o sa-ti ofer un zambet fiindca altceva nu mai am ce sa-ti ofer.

Cu drag

A

. 

Tanjesc

           Ma pierd prin propria otrava emotionala, propria zona de confort plina de culori superficiale si de senzatii trecatoare fiindca ma simt sigura , ma simt libera sa experimentez fara sa ma implic . Cateodata ma intreb daca nu cumva ma pierd pe mine insumi si dorintele care raman nespuse, neimplinite fiindca nu-mi permit sa pasesc in afara cercului si sa ma complac cu acel inevitabil refuz .  Tanjesc la aceea puritate pe care simt ca o pierd cu fiecare secunda, minut , ora , zi si an numai ca sa ajung sa-mi pierd optimismul , sa pierd farame din ceea ce sunt si sa devin ceea ce creez si ceea mediul creaza din mine .

          Tanjesc sa simt iar mai mult decat o goliciune interioara care se joaca cu otrava emotionala acumulata de-a lungul acestor ani si transformata in bariere care nu fac decat sa se stranga in jurul meu si sa sufoce tot ceea ce este pur in mine ca sa ajung ca orice alta persoana plina de amintiri si regrete pentru ceea ce a fost . Da , vorbesc de iubire si de dragoste fiindca in zilele noastre a ajuns atat de pervertita incat dam tot timpul cu piciorul la ce este pur pentru o senzatie sau doua . Am ajuns sa nu mai iubim pe nimeni fiindca ne e frica sa iubim si ne e frica sa fim respinsi dar ce face asta din noi? Ce face faptul ca in loc sa iubim , noi respingem exact ceea ce e mai bun in noi . Respingem dragostea pe care poate daca am putea sa o daruim am schimba multe rautati din aceasta lume fiindca rautatile se nasc tocmai din aceste otravuri acumulate de-a lungul timpului . Aceste otravuri care ne schimba si ajungem sa ne adaptam unei lumi rationale care este condusa de senzatii si lucruri materiale , de amagiri si superficialitati care se transforma in regrete …

           Oare e normal sa iti fie frica de iubire si sa alungi speranta ei din aceasta cauza? oare nu suntem noi cei care pierd atunci cand uitam ca fiecare om merita iubit pentru ceea ce este si nu respins sau suprimat la un anume status ? Nu suntem noi , cei care ne pierdem pe noi insine prin lipsa de manifestare a ceea ce suntem defapt ? Suntem goi fiindca nu vrem sa simtim si fiindca stim foarte bine ca exista intotdeauna un risc al fericirii . Intotdeauna va exista opusul acelui sentiment care il simtim dar vezi tu , cateodata acel opus ni-l atragem singuri prin actiunile proprii si la final aceea suferinta ne-o aducem singuri fiindca ii permitem sa existe si sa se dezvolte.

          Totusi, de cand lasam aceste suferinte sa ne coordoneze viata si sa aduca intr-un stadiu in care sa nu mai putem iesi din aceea zona de confort superficial . Refuz sa fiu inca o persoana care sa fie coordonata numai de trairi superficiale si care sa ajunga un suflet plin de regrete emotionale si de lacrimi uscate . Refuz sa renunt la iubirea de dinauntrul meu si sa ma complac in singuratatea noptii care se lasa de fiecare data cand imi e dor de o fosta iubire si de sentimentele pierdute . Refuz sa cred ca oamenii nu merita iubire si pe cineva care sa aiba speranta si credinta in ei . Nu pot sa cred ca nu ne putem accepta unul pe altul si ca acel potential pe care il vedem intr-o persoana , nu poate fi atins in conditiile potrivite fiindca daca as crede aceste lucruri atunci as simti iar ca ma pierd in goliciunea dezumanizarii care isi face loc printre oamenii din ziua de azi .

           Nu vreau sa imi pierd speranta chiar daca asta ma face naiva in ochii multora din ziua de azi . Tocmai aceea speranta si acel optimism ma definesc printr-o multime de oameni .