Get over yourself

Nu pot numi titlul acestei postari astfel fiindca ceea ce o sa scriu nu este neaparat placut. Tematica acestui post vor fi despartirile dupa relatiile de durata scurta cum sunt cele de o luna sau doua. Inainte, cand eram mai spre adolescenta si cand treceam prin aceste relatii ca prin apa pot spune ca ma afectau si pe mine fiindca ce e drept, erau intense. Era intensa interactiunea de cunoastere a persoanei noi si erau intense sentimentele de curiozitate si atractie, dar cam atat.

Desigur, nu putem compara despartirea dupa o relatie de o luna cand totul este roz cu o relatie de o durata mai lunga de 8 luni cu iubitul/a si care tinde spre ani buni. Sentimentele sunt diferite si mult mai complexe odata ce trece timpul fiindca usor, usor apuci sa tai prin vorbele acelei persoane si sa o cunosti cu adevarat. Intr-o relatie de o luna, ajungi doar sa vorbiti si sa exploatati lucrurile comune fara sa vezi persoana in intregime cu tot cu defectele ei si de asta raman cateodata perplexa cand aud ca vai cat a suferit x din cauza unui bou sau a unei vaci ( depinde de caz).

Nu suntem importanti ba din contra in relatiile atat de scurte, pur si simplu suntem un desert nou pe care nu l-au incercat inca si am lasat sau nu, un gust placut. Daca devenim un desert placut de-a lungul timpului, nu avem de unde sa stim fiindca niciunul din noi nu este sincer in totalitate cu cealalta persoana. Imi amintesc, la inceputul celei mai lungi relatii ale mele, amandoi am mintit asupra anumitor lucruri care la sfarsit s-au dovedit a fi lucrurile care ne-au despartit. Amandoi, cu mana pe inima am sustinut ca noi nu suntem genul care sa insele sau ca n-am inselat in relatiile anterioare fiindca deh, nu faci impresie buna recunoscand din prima ca ai facut asta, nu? Totul era intens, era ce credeam ca am nevoie in acel moment asa ca am vrut aceasta interactiune cu el. L-am vrut din tot sufletul chiar daca nu era in totalitate ceea ce am zis ca o sa caut pentru mine.

Dupa 1 an si 8 luni, ne-am despartit dupa ce m-a inselat prima data cu cea mai buna prietena a lui si total pe nepregatite cand ziceam ca lucrurile sunt ok si instictele mele nu erau in alerta. Au trecut cateva luni si l-am primit inapoi fiindca am zis ca totusi merita a doua sansa cu mine vazand cat de mult ii parea rau. Am zis ca e diferit, ca e rational si destul de umil cat sa-si recunoasca greselile si sa invete de pe urma lor plus, ca fraiera il iubeam. Vedeti voi, nu sunt cea mai deschisa persoana si cateodata par indiferenta, dar asta fiindca imi calculez miscarile de 10x ori inainte si asta poate duce la un rezultat bun sau unul total anapoda ca nah, creierul meu se mai si scurtcircuiteaza daca analizez prea mult. In iubire, o sa ziceti ca n-ar trebui sa se intample asta, dar nu este adevarat fiindca tocmai aici mi se pare ca se intampla lucrul asta cel mai des. Hai sa revenim si sa spunem ca conditiile de impacare pentru amandoi au fost sinceritatea, schimbarea si ca eu sa ma deschid si sa nu mai analizez lucrurile atat de mult. Pot spune ca a fost cea mai mare greseala pe care am facut-o cand zic ca m-am deschis total fata de el fiindca la sfarsit, am vazut si am simtit cum se indragostea iar de o prietena de a lui deci…m-a inselat iar si de data asta ne-am despartit de tot.

Vedeti voi, intr-o relatie inevitabil doi indivizi se completeaza in actiuni si cumva nu exista o egalitate in sentimente. Intotdeauna cineva va iubi mai mult sau unul din cei doi va oferi mai mult decat celalalt si daca nu sunt pe planurile care sa satisfaca ambele persoane, riscul ca totul sa se piarda totul este foarte mare. Urmatorii 2 ani au fost plini de certuri constante fiindca abia atunci incepeam sa ne cunoastem cu adevarat si defectele erau mult prea mari pentru a fi inghitite.

Intr-o luna si ceva n-ai cum sa ai toate aceste lucruri si mai mult de atat, n-ai cum sa treci prin toate aceste sentimente si acest zbucium sufletesc pe care ti-l ofera experienta intensa de o luna cu o anumita persoana. Din punctul meu de vedere, n-ai cum sa cunosti singuratatea intr-o relatie de o luna sau cum sa fii vulnerabil fata de cealalta persoana fara blocaje si sa cresti cu aceea persoana in aceeasi directie sau directii diferite. Intr-o luna, doua de relatie n-ai cum sa traiesti complexitatea sentimentelor care sa te duca la extremele limitelor tale sau confortul de a fi tu insuti in jurul ei/ lui. N-ai cum sa simti intepaturile constante care usor, usor chiar daca le ignori, isi lasa o anumita pata pe sufletul tau.

Iubirea nu apare intr-o perioada scurta ci e confundata cu atractia, feromoni si sentimentul placut de exploatare a lucrurilor comune ce va atrag si atat. Ajungi cumva sa tii la aceea persoana, dar nu poti spune c-o iubesti fiindca in primul rand nu o cunosti.

Despartirea de o persoana cu care ai stat ani intregi este ca un handicap. Este acel seniment ca ti-ar lipsi un membru din tine si ca n-ai avea cum sa-l recuperezi chiar daca n-ai vrea asta. Dupa atata timp petrecut impreuna, iti lipsesc activitatiile, ajungi sa compari tot timpul si cumva vezi defectele lui in alte persoane fara sa intelegi ca se pot manifesta diferit si te indepartezi din prima. Blocajele emotionale sunt mult mai mari si mai tari si cateodata nesigurantele si amintirile te opresc din a simti ceva pentru o persoana noua. Nu mai poti asculta aceleasi melodii fiindca stii ca era melodia ta si a lui sau refuzi si renunti la anumite lucruri pe care iti placea sa le faci fiindca stii ca iti amintesc de el prea mult. Incerci sa scapi de lucrurile care sunt de la el sau le pui undeva departe fiindca nu isi mai au locul si cel mai mult, incerci sa iti regasesti propria persoana care dupa experienta neplacuta si prelungita, cumva s-a ascuns undeva departe.

De asta nu pot sa mai inteleg cum poti suferi dupa o persoana cu care ai fost doar o luna fiindca pierderea ei nu se va compara niciodata cu pierderea unei persoane cu care ai stat ani intregi. Nu o sa se compare niciodata pierderea intensitatii de inceput cu pierderea viselor create impreuna de-a lungul anilor si a promisiunilor, a sentimentelor de fericire intensa si in acelasi timp de tristete si furie fiindca nici o relatie nu e perfecta.

Asa ca mesajul meu pentru fetele/ femeile si chiar si a barbatiilor care sufera dupa o relatie de scurta durata este: get over yourself and move on !

Romania doarme

In ciuda a tuturor protestelor, Romania doarme. Chiar daca la televizor si pe facebook, oamenii ies in strada si protesteaza, doar atat ii duce spiritul civic si doar la atat se limiteaza. Spiritul civic nu se rezuma doar la iesit in strada si protestat fiindca un politician profita si practic isi bate joc de tine si de munca ta prin legile pe care le inainteaza ci ajutat oamenii in situatiile in care persoana cunoscuta sau necunoscuta de langa tine are nevoie.

Spiritul civic inseamna sa risti sa te bagi in anumite situatii pentru a da un exemplu celorlalti oamenii cum ar trebui sa reactioneze. Am fost la prostest, am protestat si totusi cu ce a ajutat acest lucru? Da, pe moment a ajutat sa intarzie o anumita lege si atat fiindca daca stai sa te uiti, sunt aceeasi politicieni la putere. Ce s-a rezolvat? Nimic, fiindca pana la urma tot fac tot ce vor si desi in mod normal nu promovez violenta, cateodata poate ca este necesara contra anumitor oamenii ca sa-i opresti din ceea ce fac.

Mai sus, am zis ca spiritul civic se limiteaza doar la proteste deci mai mult la dat din gura fiindca altfel nu s-ar fi intamplat ce s-a intamplat acum cateva saptamani la metrou. Cateodata faptele conteaza mai mult decat datul din gura si din pacate, Romania stie doar sa dea din gura. Unde sunt faptele la nevoie? De ce ucigasa de la metrou a plecat nestingherita dupa ce a omorat aceea fata insarcinata si nimeni nu a intervenit? Chiar asa, suntem o tara de fricosi care preferam sa vedem pe cineva cum moare in fata ochiilor fara sa incercam sa ajutam aceea persoana?

Indiferenta ucide si asta este un caz concret in care indiferenta oameniilor a ucis si a lasat ucigasa sa plece, practic dansand din metrou fiindca suntem o tara de oameni inconstienti carora nu le pasa decat de ceea ce ii afecteaza direct. Daca intr-adevar ne-ar pasa de tara si de oameni, s-ar fi actionat atunci si poate, poate aceea tanara ar fi fost in viata, iar ucigasa de la metrou ar fi fost restransa in acel moment pentru a nu mai avea alte tentative de a pune viata altora in pericol. Acuma probabil or sa se gaseasca scuze de genul: dar daca avea un cutit? Daca ma impingea si pe mine pe sinele metroului? Daca imi facea si mie rau?

Daca avea un cutit, de ce s-a chinuit atata sa o impinga pe fata aia insarcinata pe sinele de la metrou cand putea pur si simplu sa o injunghie si gata? Da, putea sa incerce sa te impinga si pe tine daca o ajutai pe fata aia sa o scoti de acolo cand a cazut sau poate pur si simplu puteai sa te bagi cand inca o impingea si era altceva cand tu o prindeai pe psihopata si fata aia reusea sa se echilibreze cat sa nu mai cada acolo si atunci ati fi fost doua persoane si nu mai facea aia nimic. Poate daca o persoana se baga si incerca sa ajute, atunci altele ar fi luat ca exemplu acest lucru si mai multe persoane ar fi venit sa ajute si toata situatia ar fi putut fi prevenita, iar aceea fata insarcinata ar fi fost acum inca in viata. Sunt atatea posibilitati de a preveni aceste situatii si totusi niciuna din ele nu a fost folosita fiindca Romania doarme si este o tara de oameni nepasatori.

Inteleg, va este frica de tigani ca dupa aia vin cu tot familionul si va pot face mai mult rau decat bine. Pana la urma cui nu ii este frica de asta cand au fost atatea cazuri, dar cand vezi ca nu este cazul, baga-te. Ajuta in puii mei, copilul de liceu care vezi ca este umilit si batut de colegii de liceu si sunt de 5 ori mai multi si el sta acolo si suporta fiindca n-are ce sa faca. Ajuta aceea femeie care vezi ca este bruscata de un barbat si vezi ca poate exista o tentativa de abuz in aceea interactiune. Ajuta acel om care este lovit de masina si nu te mai gandi cum sa-i furi portofelul si telefonul. Ajuta aceea persoana careia ii se face rau pe strada si vezi ca lesina ca nu te costa decat putin timp si poate cumva dupa ce il ajuti, pleci mai implinit sufleteste. Ajuta acel copil care vezi ca s-a pierdut de parinti si nu-i mai gaseste. Sunt nenumarate situatii in care iti poti dovedi spiritul civic prin faptul ca actionezi si nu doar fiindca sari cu gura pe facebook si atat.

Daca ramanem indiferenti la toate aceste lucruri, noi putem fi urmatorii fiindca n-ai de unde sa stii cum ii se scoala unuia sa te impinga pe tine in fata masinii, autobuzului, metroului sau chiar al trenului. Ce ar fi daca s-ar intampla asta si in loc sa vezi cum se uita oamenii, ar venit sa te ajute? Nu este o situatie utopica ci poate fi o realitate daca cumva incepem usor sa ne schimbam mentalitatea de rahat si sa incercam asta.

Am vazut mai multi cavaleri care dupa ce s-a intamplat asta, au sarit cu gura pe facebook pe oamenii care au postat video-ul cu ce s-a intamplat ca vai murdareste memoria acelei fetel. NU! Video-ul ala ar fi trebuit sa umple facebook-ul ca poate atunci oamenii ar fi realizat cat de nepasatori sunt si s-ar fi simtit cat mai vinovati ca data viitoare, sa nu mai stea si sa se uite intr-o asemenea situatie. Ar trebui condamnata NEPASAREA, nu oamenii care posteaza acel video. Ar trebui ridicate semne de intrebare asupra lipsei de prezenta a oameniilor care au fost martori la aceea situatie si care nu s-au dus la politie sa dea declaratii si sa povesteasca ce au vazut. Ar trebui ca Romania sa inceapa sa se trezeasca si sa nu mai doarma atata in propriul ei rahat ca eroi pe facebook putem fi toti.