Get over yourself

Nu pot numi titlul acestei postari astfel fiindca ceea ce o sa scriu nu este neaparat placut. Tematica acestui post vor fi despartirile dupa relatiile de durata scurta cum sunt cele de o luna sau doua. Inainte, cand eram mai spre adolescenta si cand treceam prin aceste relatii ca prin apa pot spune ca ma afectau si pe mine fiindca ce e drept, erau intense. Era intensa interactiunea de cunoastere a persoanei noi si erau intense sentimentele de curiozitate si atractie, dar cam atat.

Desigur, nu putem compara despartirea dupa o relatie de o luna cand totul este roz cu o relatie de o durata mai lunga de 8 luni cu iubitul/a si care tinde spre ani buni. Sentimentele sunt diferite si mult mai complexe odata ce trece timpul fiindca usor, usor apuci sa tai prin vorbele acelei persoane si sa o cunosti cu adevarat. Intr-o relatie de o luna, ajungi doar sa vorbiti si sa exploatati lucrurile comune fara sa vezi persoana in intregime cu tot cu defectele ei si de asta raman cateodata perplexa cand aud ca vai cat a suferit x din cauza unui bou sau a unei vaci ( depinde de caz).

Nu suntem importanti ba din contra in relatiile atat de scurte, pur si simplu suntem un desert nou pe care nu l-au incercat inca si am lasat sau nu, un gust placut. Daca devenim un desert placut de-a lungul timpului, nu avem de unde sa stim fiindca niciunul din noi nu este sincer in totalitate cu cealalta persoana. Imi amintesc, la inceputul celei mai lungi relatii ale mele, amandoi am mintit asupra anumitor lucruri care la sfarsit s-au dovedit a fi lucrurile care ne-au despartit. Amandoi, cu mana pe inima am sustinut ca noi nu suntem genul care sa insele sau ca n-am inselat in relatiile anterioare fiindca deh, nu faci impresie buna recunoscand din prima ca ai facut asta, nu? Totul era intens, era ce credeam ca am nevoie in acel moment asa ca am vrut aceasta interactiune cu el. L-am vrut din tot sufletul chiar daca nu era in totalitate ceea ce am zis ca o sa caut pentru mine.

Dupa 1 an si 8 luni, ne-am despartit dupa ce m-a inselat prima data cu cea mai buna prietena a lui si total pe nepregatite cand ziceam ca lucrurile sunt ok si instictele mele nu erau in alerta. Au trecut cateva luni si l-am primit inapoi fiindca am zis ca totusi merita a doua sansa cu mine vazand cat de mult ii parea rau. Am zis ca e diferit, ca e rational si destul de umil cat sa-si recunoasca greselile si sa invete de pe urma lor plus, ca fraiera il iubeam. Vedeti voi, nu sunt cea mai deschisa persoana si cateodata par indiferenta, dar asta fiindca imi calculez miscarile de 10x ori inainte si asta poate duce la un rezultat bun sau unul total anapoda ca nah, creierul meu se mai si scurtcircuiteaza daca analizez prea mult. In iubire, o sa ziceti ca n-ar trebui sa se intample asta, dar nu este adevarat fiindca tocmai aici mi se pare ca se intampla lucrul asta cel mai des. Hai sa revenim si sa spunem ca conditiile de impacare pentru amandoi au fost sinceritatea, schimbarea si ca eu sa ma deschid si sa nu mai analizez lucrurile atat de mult. Pot spune ca a fost cea mai mare greseala pe care am facut-o cand zic ca m-am deschis total fata de el fiindca la sfarsit, am vazut si am simtit cum se indragostea iar de o prietena de a lui deci…m-a inselat iar si de data asta ne-am despartit de tot.

Vedeti voi, intr-o relatie inevitabil doi indivizi se completeaza in actiuni si cumva nu exista o egalitate in sentimente. Intotdeauna cineva va iubi mai mult sau unul din cei doi va oferi mai mult decat celalalt si daca nu sunt pe planurile care sa satisfaca ambele persoane, riscul ca totul sa se piarda totul este foarte mare. Urmatorii 2 ani au fost plini de certuri constante fiindca abia atunci incepeam sa ne cunoastem cu adevarat si defectele erau mult prea mari pentru a fi inghitite.

Intr-o luna si ceva n-ai cum sa ai toate aceste lucruri si mai mult de atat, n-ai cum sa treci prin toate aceste sentimente si acest zbucium sufletesc pe care ti-l ofera experienta intensa de o luna cu o anumita persoana. Din punctul meu de vedere, n-ai cum sa cunosti singuratatea intr-o relatie de o luna sau cum sa fii vulnerabil fata de cealalta persoana fara blocaje si sa cresti cu aceea persoana in aceeasi directie sau directii diferite. Intr-o luna, doua de relatie n-ai cum sa traiesti complexitatea sentimentelor care sa te duca la extremele limitelor tale sau confortul de a fi tu insuti in jurul ei/ lui. N-ai cum sa simti intepaturile constante care usor, usor chiar daca le ignori, isi lasa o anumita pata pe sufletul tau.

Iubirea nu apare intr-o perioada scurta ci e confundata cu atractia, feromoni si sentimentul placut de exploatare a lucrurilor comune ce va atrag si atat. Ajungi cumva sa tii la aceea persoana, dar nu poti spune c-o iubesti fiindca in primul rand nu o cunosti.

Despartirea de o persoana cu care ai stat ani intregi este ca un handicap. Este acel seniment ca ti-ar lipsi un membru din tine si ca n-ai avea cum sa-l recuperezi chiar daca n-ai vrea asta. Dupa atata timp petrecut impreuna, iti lipsesc activitatiile, ajungi sa compari tot timpul si cumva vezi defectele lui in alte persoane fara sa intelegi ca se pot manifesta diferit si te indepartezi din prima. Blocajele emotionale sunt mult mai mari si mai tari si cateodata nesigurantele si amintirile te opresc din a simti ceva pentru o persoana noua. Nu mai poti asculta aceleasi melodii fiindca stii ca era melodia ta si a lui sau refuzi si renunti la anumite lucruri pe care iti placea sa le faci fiindca stii ca iti amintesc de el prea mult. Incerci sa scapi de lucrurile care sunt de la el sau le pui undeva departe fiindca nu isi mai au locul si cel mai mult, incerci sa iti regasesti propria persoana care dupa experienta neplacuta si prelungita, cumva s-a ascuns undeva departe.

De asta nu pot sa mai inteleg cum poti suferi dupa o persoana cu care ai fost doar o luna fiindca pierderea ei nu se va compara niciodata cu pierderea unei persoane cu care ai stat ani intregi. Nu o sa se compare niciodata pierderea intensitatii de inceput cu pierderea viselor create impreuna de-a lungul anilor si a promisiunilor, a sentimentelor de fericire intensa si in acelasi timp de tristete si furie fiindca nici o relatie nu e perfecta.

Asa ca mesajul meu pentru fetele/ femeile si chiar si a barbatiilor care sufera dupa o relatie de scurta durata este: get over yourself and move on !

Reclame

Reflexie

Suntem fix ceea ce ne creeaza societatea. De ce zic asta? Fiindca oamenii din jurul nostru fac parte din societate, iar societatea reprezinta un grup de oameni care traiesc in acelasi spatiu. Nu vrem sa ajungem ca cei din jurul nostru, dar fix asta o sa ajungem din cauza influentei prea mari asupra noastre si a intamplarilor care ne formeaza.

Pana la o anumita varsta nu distingem cu claritate ce e bine si ce e rau fiindca nu punem importanta si pentru ca ni se pare a fi ceva normal. Ni se pare normal fiindca cei din jurul nostru o fac si atunci nu poate sa fie ceva rau , nu? Spiritul de turma a fost intotdeauna proeminent atunci cand dorim sa ne adaptam in varsta adolescentina si uneori chiar si mai incolo. Odata ce iti formezi o anumita distingere a binelui de catre rau si a raului fata de raul necesar, incep sa apara presiunile asupra lor si provocarile din partea mediului sau a oameniilor din jur. Doar fiindca x a facut asta nu inseamna ca y trebuie sa-si incalce valorile pentru a face si el acelasi lucru. Ce este mai important pentru y? Sa se comporte ca ceilalti sau sa fie el insusi si sa nu faca lucruri care i-ar pune la indoiala identitatea? Unul din greselile uzuale pe care oamenii le fac este ca nu invata din greseli si nu-si formeaza aceea distinctie sau o gandesc numai printr-o prisma egocentrista in care faptul ca lor nu le-a facut rau pe moment deci daca le ascund, nu or sa le faca rau nici mai incolo. GRESIT!

De multe ori singurul rau pe care il poti considera necesar este cel de a fi sincer cu tine insuti si cu ceilalti fiindca este un prim pas in a evolua in comunicarea cu cineva sau chiar in a ajuta pe cineva pe termen lung. Niciodata nu pot spune ca am inteles de ce oamenii tind sa faca rau altei persoane pentru ceva care nu le aduce decat satisfactie pe termen scurt, dar asta probabil ca tine de maturitatea emotionala. De multe ori, cand ne e frica de ceva sau cand simtim ca cineva ne-a facut rau, primele impulsuri sunt ori sa facem rau inapoi ori sa testam aceea persoana sa vedem daca se incadreaza in scenariile din capul nostru fara sa ne dam seama ca in acel moment sansele ca noi sa gresim sunt foarte mari si facem rau unei persoane prin lipsa de incredere.

Chiar si prin prisma unui om egocentrist, sunt lucruri care poate pe moment nu-ti fac tie rau, dar pe termen lung pot avea consecinte neasteptate si oricat de mult ai incerca sa le tii ascunse, adevarul iese la iveala mai ales intr-o lume in care este atat de usor sa ai acces la informatie fiindca practic ne este pusa pe tava de catre internet.

Atunci de ce ma pun eu pe mine pe un high horse si nu fac rau altor persoane care mi-au facut rau? Pai, un raspuns este fiindca ma iubesc pe mine insumi destul de mult incat sa-mi dau seama ca in momentul in care as face asta, mi-as pierde din respectul pentru persoana care am ajuns sa fiu. Al doilea motiv este ca am trecut prin experiente si am gresit, iar daca eu as face aceste lucruri inseamna ca n-am invatat nimic din acele experiente si greseli si in ochii mei, simt ca mi-as pierde din respectul pentru mine insumi si propria identitate fiindca am decazut nivele mai jos in loc sa evoluez. Da, consider incapabilitatea de a invata din greseli o involutie. Oportunitati de a gresi exista si vor exista tot timpul, dar daca le luam ca atare inseamna ca intram intr-un cerc vicios in loc sa le luam ca o provocare de a fi o persoana mai buna si de a arata cel mai mult, pentru noi, ca am invatat din greseli.

Luand aceste lucruri in considerare, de ce as cobori de pe cal pentru a lua o satisfactie minima cand pot sa arat prin actiunile mele ca pot fi o persoana mai buna si sa dau un exemplu bun in loc sa-mi compromit respectul de sine, identitatea si inteligenta. De dragul discutiei, dau un exemplu: am inselat in trecut si am crezut ca e un lucru ok fiindca nici nu aveam anturajul cel mai stralucit atunci si intr-adevar am fost influentata. Totusi, cand am iesit din acel grup mi-am dat seama cat rau am provocat in general. Pe moment a fost o satisfactie fiindca am combatut raul cu rau, dar pe termen lung mi se pare ca a fost unul din cele mai joase momente ale mele. Am invatat din asta? Normal ca am invatat si la fiecare oportunitate care sa zicem ca apare o iau ca pe o oportunitatea de a fi o persoana mai buna. Pana la urma, este atat de usor sa gresesti si sa faci rau cuiva, dar nu este tocmai usor sa tratezi raul cu bine. Este un lucru care necesita munca si multa rabdare ca apoi, intr-o zi sa vezi ca din cauza ta, persoanele de langa tine preiau partile tale bune si oare nu asta e mai satisfacator pe termen lung ? Eu zic ca da.

Deci, cum reusesti sa te adaptezi intr-un grup fara sa te compromiti pe tine insusi si fara a parea un ciudat? Cred ca intrebarile sunt in acest fel:

  1. De ce ai vrea sa stai intr-un grup in care oamenii nu te accepta si iti incurajeaza partile care nu-ti sunt benefice?
  2. Daca iti iei o masca cu tine pentru a te adapta esti sigur ca esti in stare dupa o anumita perioada sa faci discernamant intre ceea ce esti cu adevarat si aceea masca?

Daca lumea din jurul tau face un anumit lucru care stii ca n-ar avea consecinte pozitive, esti sigur ca vrei sa-l faci si tu? doar de dragul de a te integra sau de a fi even? Lumea are destui oamenii care fac rau altora, de ce ai vrea sa fi si tu una din acele persoane? Inainte de a face un lucru cu potentialul de a face rau cuiva, gandeste-te in primul rand la consecinte, la intentii, daca chiar merita si daca acel lucru vrei sa te reprezinte pe tine atat in fata ta cat si in fata altora.