Orasul uitat

Corbii asteptau pe crengi cu ochii negri ca taciunele sclipeau in timp ce asteptau venirea noptii. Timpul trecea, dar ea continua sa apere micile vietati. Micile vietati refuzau sa plece de langa trupul cu pielea alba si privirea palida, incetosata.
Parul rosu ce odata se inalta ca o flacara acum ii se prelingea pe langa gatul subtire,lipit sa ascunda verdele inchis din ochii ce priveau inapoi. Inapoi, inapoi dupa urmele pasilor ce incepusera sa fie acoperiti de vantul ce batea. Inapoi, se uitau si vietatile ce usor usor se stingeau din viata si chiar cand credeai ca s-or duce, deodata prindeau iar suflu prin zambetul unei imagini dragi.
Fiinta sumbra si palida le creease ca o pictura pe panza unui tablou al fericirii impreuna cu el, dar acum era doar ea. Numai ea putea sa-i apere de corbii infometati ce pandeau si asteptau. In fiecare zi se inmulteau cu fiecare lacrima a trecutului ce se prelingea pe chipul palid. Incercase sa plece si sa lase vietatile in vointa naturii, dar ele o urmareau si de fiecare data se agatau de picioarele ei sa nu fie lasate si uitate. Ochii mici si negri erau determinati sa nu fie pierduti prin raceala si tristetea ce o inconjura.”pleaca”, ” lasa-ma in pace” le striga dar degeaba ca se tineau si mai tare cu gherutele care in negura noptii o trezeau din amorteala. ” Sunteti ai lui, plecati inapoi la el” le striga tematoare, dar vietatile  nu plecau si cu fiecare pas spre iesirea orasului, o urmareau.
Atat de aproape era marginea si totusi cativa pasi erau o eternitatea pentru ea. Afara, figurile de lut priveau prin masti catre ea si o asteptau. Inauntru, corbii abia asteptau sa se infrupte din lesuri. Vietatile se ascundeau printre pasii marunti si nu plecau. Masca unui zambet hidos statea alaturi dar ea o refuza si inca odata privi inapoi spre drumul pe care a plecat el in propria masca si pasi iar si iar inafara orasului uitat cu fiecare vietate, speriata ce sari inapoi inlauntrul ei.
Acel oras odata frumos, acum naruit de plecarea lui. Acele vietatii prezente, fumul unui chibrit stins si uitat sub masca hidoasa a realitatii si intrarii inapoi in scena falsitatii umane.

Panaramele trecutului

Nu exista o redefinire completa fara sa existe ramasitele din trecut care sa apara la un moment dat si sa-ti reaminteasca cine esti sau ai fost . Am crezut ca nu mai am nici o legatura cu intamplarile din trecut dar gresesc fiindca in fiecare zi , in fiecare moment apar lucruri care sa-ti reaminteasca in subconstient si cateodata sa actionezi pe baza lor inconstient ( daca tu vrei sa-i zici asa) sau nu . Nu poti sa scapi de toate acele otravuri emotionale acumulate si oricat de control freak ai fi , tot mai scapa o refulare , doua sau chiar mai mult .

Refularea este una din cele mai nenorocite sentimente care desi zicem ca ar fi o reactie inconstienta , suntem pe cat se poate de constienti de ea. Este clar ca nu putem scapa de trecut sau de intamplarile neplacute pe care le-am experimentat odata dar ce se intampla cand te regasesti intr-o situatie asemanatoare si gandurile te macina , pielea te mananca si esti plin de cuvinte care sfideaza argoul romanesc ? Pai , in primul rand nu te mai gandi cum sa schimbi situatia sau cum sa schimbi totul ca sa nu se mai ajunga la aceea concluzie la care s-a ajuns de dinainte . Experientele nu sunt niciodata aceleasi si din fiecare ai cate ceva de invatat . Deci , n-ar strica o mica lista cu ce ai putea sa faci sa-ti linistesti putin aceea harmalaie interioara.

  1. Fiecare are propria perceptie asupra experientelor si chiar daca vorbesti cu o persoana despre ceea ce simti , s-ar putea sa o perceapa in propriul sens si sa-i dea semnificatii care nu-si au locul. Evita asta si persoanele care au refacut acele ziduri de amintirii din jurul tau fiindca chiar daca nu intentionezi o comunicare directa , tot vei avea tendinta de a-i intepa pentru orice lucru fiindca tu simti ca reactionezi ca atare in momentul ala dar de fapt cauti motive de cearta si de refulare asupra lor.
  2.  In loc sa refulezi pe tine insuti mai bine explora cauzele si ceea ce a instigat la acele reactii nesuferite in tine si orice ai face, nu proiecta , nu te gandi cum sa faci sa schimbi situatia existenta fiindca in acel moment te pierzi pe tine insuti si daca ai norocul poti deveni exact ceea ce n-ai vrut iar situatia sa aiba o intorsatura si mai urata decat ar fi avut daca ai fi lasat-o in pace.
  3. Daca tot stai si analizezi situatiile aminteste-ti  ca : oamenii nu sunt aceeasi , situatia nu e intocmai aceeasi cu cea din trecut iar tu nu esti aceeasi persoana  care sa experimenteze ceva nou in cazul in care fricile tale sunt justificate .
  4. Motivele sunt justificate sau nu ? fiindca daca nu sunt atunci stii foarte bine ca trebuie sa te opresti si sa revii la normal in acel moment . Daca nu poti , atunci ia o foaie alba de hartie si analizeaza situatia sa vezi daca cu adevarat trecutul s-ar repeta sau nu . In majoritatea cazurile , nu se repeta niciodata 100% .
  5.  Mai tii minte ce fac americanii in filme cand sunt stresati? O ditai cutia de inghetata chiar ajuta sau cum zicea un prieten mai vechi : pastreaza acele borcanele de la dulceata si cand ti se pune pata , sparge-le undeva unde esti singur si nimeni nu te aude 😉  Nu mai lasa trecutul sa-ti controleze prezentul sau viitorul si sa-ti prelinga imagini gresite si nejustificate fiindca atunci cu adevarat o sa te gasesti in situatii de rahat .

Image

Tanjesc

Image

           Ma pierd prin propria otrava emotionala, propria zona de confort plina de culori superficiale si de senzatii trecatoare fiindca ma simt sigura , ma simt libera sa experimentez fara sa ma implic . Cateodata ma intreb daca nu cumva ma pierd pe mine insumi si dorintele care raman nespuse, neimplinite fiindca nu-mi permit sa pasesc in afara cercului si sa ma complac cu acel inevitabil refuz .  Tanjesc la aceea puritate pe care simt ca o pierd cu fiecare secunda, minut , ora , zi si an numai ca sa ajung sa-mi pierd optimismul , sa pierd farame din ceea ce sunt si sa devin ceea ce creez si ceea mediul creaza din mine .

          Tanjesc sa simt iar mai mult decat o goliciune interioara care se joaca cu otrava emotionala acumulata de-a lungul acestor ani si transformata in bariere care nu fac decat sa se stranga in jurul meu si sa sufoce tot ceea ce este pur in mine ca sa ajung ca orice alta persoana plina de amintiri si regrete pentru ceea ce a fost . Da , vorbesc de iubire si de dragoste fiindca in zilele noastre a ajuns atat de pervertita incat dam tot timpul cu piciorul la ce este pur pentru o senzatie sau doua . Am ajuns sa nu mai iubim pe nimeni fiindca ne e frica sa iubim si ne e frica sa fim respinsi dar ce face asta din noi? Ce face faptul ca in loc sa iubim , noi respingem exact ceea ce e mai bun in noi . Respingem dragostea pe care poate daca am putea sa o daruim am schimba multe rautati din aceasta lume fiindca rautatile se nasc tocmai din aceste otravuri acumulate de-a lungul timpului . Aceste otravuri care ne schimba si ajungem sa ne adaptam unei lumi rationale care este condusa de senzatii si lucruri materiale , de amagiri si superficialitati care se transforma in regrete …

           Oare e normal sa iti fie frica de iubire si sa alungi speranta ei din aceasta cauza? oare nu suntem noi cei care pierd atunci cand uitam ca fiecare om merita iubit pentru ceea ce este si nu respins sau suprimat la un anume status ? Nu suntem noi , cei care ne pierdem pe noi insine prin lipsa de manifestare a ceea ce suntem defapt ? Suntem goi fiindca nu vrem sa simtim si fiindca stim foarte bine ca exista intotdeauna un risc al fericirii . Intotdeauna va exista opusul acelui sentiment care il simtim dar vezi tu , cateodata acel opus ni-l atragem singuri prin actiunile proprii si la final aceea suferinta ne-o aducem singuri fiindca ii permitem sa existe si sa se dezvolte.

          Totusi, de cand lasam aceste suferinte sa ne coordoneze viata si sa aduca intr-un stadiu in care sa nu mai putem iesi din aceea zona de confort superficial . Refuz sa fiu inca o persoana care sa fie coordonata numai de trairi superficiale si care sa ajunga un suflet plin de regrete emotionale si de lacrimi uscate . Refuz sa renunt la iubirea de dinauntrul meu si sa ma complac in singuratatea noptii care se lasa de fiecare data cand imi e dor de o fosta iubire si de sentimentele pierdute . Refuz sa cred ca oamenii nu merita iubire si pe cineva care sa aiba speranta si credinta in ei . Nu pot sa cred ca nu ne putem accepta unul pe altul si ca acel potential pe care il vedem intr-o persoana , nu poate fi atins in conditiile potrivite fiindca daca as crede aceste lucruri atunci as simti iar ca ma pierd in goliciunea dezumanizarii care isi face loc printre oamenii din ziua de azi .

           Nu vreau sa imi pierd speranta chiar daca asta ma face naiva in ochii multora din ziua de azi . Tocmai aceea speranta si acel optimism ma definesc printr-o multime de oameni .