Barbie doll

Mai stiti acum 20 de ani cand fetitele se jucau cu papusile Barbie si cumva, am fi vrut sa ajungem sa aratam cumva ca ele fiindca erau la moda, mai era si melodia de la Aqua pe care o fredonam inainte sa ajung sa ascult Marilyn Manson sau Three Days Grace. Cumva papusa aia plastica cu forme perfecte, pielea bronzata si machiajul perfect era ceva la care sa aspiri in copilarie, dar timpul a trecut.

Cumva, de-a lungul timpului ideea de frumusete s-a schimbat de la buzele roz la buzele rosii si tenul palid. Parul blond se transformase in roscatul acela rar cu pistrui sau negru ca taciunea desi undeva tot visam macar odata sa am si buclele de aur. Am avut si imi statea ca un cur, dar macar mi-am facut damblaua si la un moment dat imi cumparasem si lentile albastre ca sa fie totul cum trebuie. Eh, timpul a trecut si prin facultate deja nu mai conta atat de mult culoarea parului, culoarea pielii sau a ochiilor ci am inceput sa caut simetria si sa apreciez simetria trasaturilor. Pe de alta parte, un zambet senin era ca un mic ” buna dimineata” intr-o zi cu soare.

Standardele de frumusete  fizice cumva s-au schimbat de la ceva superficial la ceva fizic care cumva era imbunatatit de personalitatea omului. Acum, in schimb, ma intristez sa vad cate femei au ramas la standardele de papusele Barbie in care avem sprancenele tatuate, obrajorii plini de acid hialuronic si buzele date cu botox. Ce sa mai, golul femeilor in viate este sa arate ca niste rate pictate de Van Gogh dupa o repriza de LSD. Nu mai este deloc apreciat primul rid fin sau cearcanele care iti dadeau o alura mai goth cand putem sa avem totul perfect. Putem avea formele perfecte dupa ce bagam bisturiul in noi, putem avea barbatul perfect dupa ce il sufocam in decolteul scandalos si ii trimitem un botic de rata rujata cu oglinda intoarsa.

Unde este femeia eleganta ? Femeia care denota frumusete prin gesturi si imbracamintea care lasa loc imaginatiei ? Unde este femeia clasica care nu are nevoie de un masacru al fetei cu kilogramele de make up pe ea ca sa impresioneze? Chiar s-a ramas in acel stadiu al copilariei in care femeia perfecta a ajuns papusa Barbie ? Femeia, in zilele noastre pare a fi in portretul de copila superficiala si plastifiata. Avem optiuni cu carul si totusi putine relatii se leaga fiindca majoritatea se destrama dupa ce se duce atractia fizica. Aceea atractie fizica pe care se bazeaza femeile Barbie si care se concentreaza atat de mult pe ea ca dupa cateva luni sau un an, iti dai seama ca ai o forma fara fond langa tine.

Tanjesc

           Ma pierd prin propria otrava emotionala, propria zona de confort plina de culori superficiale si de senzatii trecatoare fiindca ma simt sigura , ma simt libera sa experimentez fara sa ma implic . Cateodata ma intreb daca nu cumva ma pierd pe mine insumi si dorintele care raman nespuse, neimplinite fiindca nu-mi permit sa pasesc in afara cercului si sa ma complac cu acel inevitabil refuz .  Tanjesc la aceea puritate pe care simt ca o pierd cu fiecare secunda, minut , ora , zi si an numai ca sa ajung sa-mi pierd optimismul , sa pierd farame din ceea ce sunt si sa devin ceea ce creez si ceea mediul creaza din mine .

          Tanjesc sa simt iar mai mult decat o goliciune interioara care se joaca cu otrava emotionala acumulata de-a lungul acestor ani si transformata in bariere care nu fac decat sa se stranga in jurul meu si sa sufoce tot ceea ce este pur in mine ca sa ajung ca orice alta persoana plina de amintiri si regrete pentru ceea ce a fost . Da , vorbesc de iubire si de dragoste fiindca in zilele noastre a ajuns atat de pervertita incat dam tot timpul cu piciorul la ce este pur pentru o senzatie sau doua . Am ajuns sa nu mai iubim pe nimeni fiindca ne e frica sa iubim si ne e frica sa fim respinsi dar ce face asta din noi? Ce face faptul ca in loc sa iubim , noi respingem exact ceea ce e mai bun in noi . Respingem dragostea pe care poate daca am putea sa o daruim am schimba multe rautati din aceasta lume fiindca rautatile se nasc tocmai din aceste otravuri acumulate de-a lungul timpului . Aceste otravuri care ne schimba si ajungem sa ne adaptam unei lumi rationale care este condusa de senzatii si lucruri materiale , de amagiri si superficialitati care se transforma in regrete …

           Oare e normal sa iti fie frica de iubire si sa alungi speranta ei din aceasta cauza? oare nu suntem noi cei care pierd atunci cand uitam ca fiecare om merita iubit pentru ceea ce este si nu respins sau suprimat la un anume status ? Nu suntem noi , cei care ne pierdem pe noi insine prin lipsa de manifestare a ceea ce suntem defapt ? Suntem goi fiindca nu vrem sa simtim si fiindca stim foarte bine ca exista intotdeauna un risc al fericirii . Intotdeauna va exista opusul acelui sentiment care il simtim dar vezi tu , cateodata acel opus ni-l atragem singuri prin actiunile proprii si la final aceea suferinta ne-o aducem singuri fiindca ii permitem sa existe si sa se dezvolte.

          Totusi, de cand lasam aceste suferinte sa ne coordoneze viata si sa aduca intr-un stadiu in care sa nu mai putem iesi din aceea zona de confort superficial . Refuz sa fiu inca o persoana care sa fie coordonata numai de trairi superficiale si care sa ajunga un suflet plin de regrete emotionale si de lacrimi uscate . Refuz sa renunt la iubirea de dinauntrul meu si sa ma complac in singuratatea noptii care se lasa de fiecare data cand imi e dor de o fosta iubire si de sentimentele pierdute . Refuz sa cred ca oamenii nu merita iubire si pe cineva care sa aiba speranta si credinta in ei . Nu pot sa cred ca nu ne putem accepta unul pe altul si ca acel potential pe care il vedem intr-o persoana , nu poate fi atins in conditiile potrivite fiindca daca as crede aceste lucruri atunci as simti iar ca ma pierd in goliciunea dezumanizarii care isi face loc printre oamenii din ziua de azi .

           Nu vreau sa imi pierd speranta chiar daca asta ma face naiva in ochii multora din ziua de azi . Tocmai aceea speranta si acel optimism ma definesc printr-o multime de oameni .