Nu iubesc iarna dar ma incanta prima cadere a zapezii.

Cand eram mica, imi placea sa ma duc de nebuna prin parc si sa fac fluturi prin zapada sau chiar sa ma ascund prin patura alba pentru cateva ore bune. De atunci si pana acum, in fiecare iarna constientizez cum imi ingheata picioarele din cauza unei circulatii proaste ale sangelui si de fiecare data, abia astept sa ajung acasa la caldura dupa doar vreo 10 minute prin frigul si vantul care vin impreuna cu albul iernii. Abia astept soarele, caldura verii si albastrul cerului care ma incanta in fiecare zi.

iarna!

winter splendor

 

Totusi nu pot sa neg starea de euforie pe care o am atunci cand vad primii fulgi sau prima cadere a zapezii. Nu pot sa neg ca imi vine sa ies afara iar, sa stau pe o banca si pur si simplu sa privesc lumea cum trece prin acele stele cristaline, cazute in jurul lor. Parca ma pierd prin patura ce se formeaza incet, incet ca si cand timpul s-ar fi oprit in jurul meu iar eu nu ma mai gandesc la frig sau la vant, ci pur si simplu le accept sau nu le mai simt. In acel moment poate ca sunt pierduta prin privelistea inghetata sau poate doar regasita prin pacea unei imagini frumoase a instabilitatii naturii. In mintea mea, stiu ca asta va fi singura zi cand voi aprecia zapada si nu ma voi plange de ea. Singura zi camd ma pierd prin timpul trecator doar ca sa vad frumusetea unui tablou de natura real care inca nu a fost capturat de ceilalti. Un tablou care inca nu a fost poluat de masinile care trec si lasa o dara neagra prin acel alb curat, dar care din pacate trece si se murdareste dupa cateva ore sau daca am noroc dupa o zi si atunci imi trece euforia iar neplacerea iernii iar ma abate.

Cum sa va zic, iarna pentru mine este ca acel prieten pe care nu-l suporti si nu-ti dai seama ca la un moment dat chiar ti-a fost dor de el. Cand il vezi dupa o indelungata perioada de luni, parca te apuca o euforie si iti dai seama ca la un moment dat ti-a fost dor de el, dar dupa ce il vezi prea mult, te ia inca o data durerea de cap si parca ti-a ajuns pentru un intreg an. Parca ti-au ajuns momentele in care iti ingheata mainile si picioarele de frig pana la un punct dureros, momentul in care iti murdaresti pantalonii fiindca cateodata mai aluneci si cazi in fund intr-un ghem de zapada neagra sau mai racesti putin fiindca corpul tau inca este obisnuit cu caldura verii. A trecut timpul in care eram mica, nepasatoare si saream ca turbata prin zapada fiindca era atat de fascinant sa vezi aceea sclipire alba si sa te bucuri de ea cat dura fara sa te gandesti ca trebuie sa mai pui sare pe gheata, sa fii atent pe unde mergi ca sunt turturi care iti pot cadea in cap sau sa iei lopata sa dai zapada deoparte ca nu poti deschide poarta de la curte. S-a dus momentul in care imaginatia o ia razna si rad prin inocenta copilariei fara motiv, fara inhibitii doar fiindca a venit iarna, a venit zapada sau fiindca iar culeg fulgii in palma calda ca apoi sa-i privesc cum se topesc.

Au trecut acele vremuri, acele copilarisme si chiar daca iarna inca mai are anumite distractii cum sunt sporturile de iarna, nu mai este la fel. Inca o data o sa ma bucur doar de prima zapada si de incantarea care mi-o da si apoi o sa ma rog sa treaca cat mai repede fiindca pentru mine, a ramas acel prieten enervant pe care n-am chef sa-l mai vad inca o zi in plus.

Anunțuri